Dacă regretai că nu ți-ai cumpărat un Oculus Go VR cu ocazia reducerilor de Black Friday de anul trecut, să știi că încă ai tot timpul din lume deoarece compania deținută de Facebook a anunțat că tariful nu va mai reveni niciodată la valoarea inițială și orice amator de tehnologie se va putea bucura de performantul dispozitiv la un preț cu 50 de dolari mai puțin.
Oculus Go VR este disponibil în două variante. Una de 32 GB și una de 64 GB care inițial costau 199, respectiv 249 de dolari. Însă acum, prețul celui mai scump a ajuns la valoarea celui ieftin din trecut, iar pentru acesta din urmă nu mai trebuie să scoți din buzunar decât 149 de dolari.
Ce trebuie să știi înainte de a investi într-un Oculus Go VR?
Suntem convinși că o asemenea veste te-a determinat să cauți numaidecât magazinul potrivit de unde să-ți cumperi și tu un Oculus Go VR. Dar înainte de a face o astfel de investiție, chiar dacă nu ți se pare scumpă, trebuie să știi un lucru important. Oculus Go VR nu este un headset creat pentru gaming și de aceea nu este compatibil cu multe din jocurile populare din prezent. Half-Life Alyx este doar unul din exemple, iar lista poate continua la infinit. Există însă și excepții.
Please Don’t Touch Anything, Keep Talking and Nobody Explodes și Thumper sunt câteva din jocurile cu care te poți relaxa prin intermediul unui Oculus Go VR și dacă sunt pe placul tău, înseamnă că achiziția ți se potrivește ca o mănușă.
O alternativă pentru gameri este dispozitivul Oculus Quest. Acesta este mai scump decât Oculus Go VR, dar oferă gamerilor o experiență de joc nemaipomenită. El cuprinde o gamă largă de jocuri și pentru cei care îl cumpără special cu acest scop, este o alegere mult mai înțeleaptă.
Oculus Go VR pe de altă parte, impresionează la utilizarea diferitelor site-uri media. YouTube, Netflix și Prime Video sunt doar câteva din exemplele de site-uri pentru care un astfel de dispozitiv face o diferență majoră.
Unde se pretează folosirea lui Oculus Go VR?
Oculus Go VR este ideal pentru a fi folosit acasă sau chiar la birou, în pauzele de la lucru, dacă mediul companiei îți permite. De asemenea, se pretează la călătoriile lungi cu avionul reușind să transforme chiar și un zbor lung de 10 ore în ocazia perfectă de a te pune la punct cu cele mai noi creații cinematografice, albume de muzică și alte mici plăceri pe care în viața de zi cu zi nu ți le permiți din cauza timpului limitat.
Pentru că este compact, Oculus Go VR poate fi luat fără probleme în avion sau alte mijloace de transport, oferind o experiență de utilizare plăcută, oriunde îl folosești. Iar când te-ai săturat de videoclipuri, chiar dacă jocurile nu sunt punctul forte al acestui dispozitiv, poți măcar să arunci o privire la colecția de aplicații deoarece întotdeauna vei găsi ceva care să te atragă și să te ajute să-ți petreci timpul într-un mod mai interesant.
Oculus Go VR este un dispozitiv pentru toată lumea
Așa cum există aparate de fotografiat profesionale, create special pentru cei cu experiență în domeniul fotografiei, și aparate de fotografiat pentru cei care folosesc funcția AF ori de câte ori fac o poză,, la fel există și căști de realitate virtuală pentru pasionați și pentru amatori. Dintre cele două categorii de public, dispozitivul Oculus Go VR se adresează celei din urmă, oferind membrilor acesteia o mostră din experiență realității virtuale în care implicarea lor contează mai puțin și puterea dispozitivului mai mult.
Spre deosebire de Oculus Quest care este o cască de care te poți bucura mai mult și o poți folosi mai eficient dacă ești deja inițiat în lumea jocurilor, Oculus Go VR se adresează tuturor și de aceea a ajuns un dispozitiv atât de popular. Astfel, mai ales dacă nu te-ai mai înconjurat până acum de realitate virtuală, la modul figurat vorbind, te sfătuim să investești într-un Oculus Go VR cu atât mai mult cu cât după Black Friday-ul de anul trecut îți mai rămân și bani în buzunar.