Tu la ce te gândești când auzi World of Warcraft? WoW le trezește unora amintiri vagi din vremea liceului sau din timpul facultății, iar pentru alții este un cuvânt la fel de des folosit azi, ca acum 16 ani când abia fusese lansat, iar popularitatea îi creștea într-un ritm alert.

Pentru fanii jocului se anunță vremuri bune. Ceva mai spre sfârșitul verii acesteia, în anul 2020, se lansează un nou expansion foarte promițător, cu potențial de a mulțimi chiar și pe cei dezamăgiți de Battle for Azeroth care a avut o poveste mult prea dificil de înțeles și activități de grup obositoare.

Pentru cei de la Bilzzard, noul expansion nu este doar un mod de a reveni în lumina reflectoarelor, ci și de a-și spăla păcatele, dând reset la tot ce a fost până acum și uitând de Battle for Azeroth din cauza căruia și-au pierdut ceva fani. Un patch, oricât ar fi el de bine gândit, nu se compară cu ceea ce poate face un expansion și de aceea, indiferent dacă ești o persoană care s-a jucat în permanență WoW de când l-a descoperit și până acum, sau una care cunoaște jocul, dar l-a mai lăsat deoparte când s-a supărat pe el din când în când, vara aceasta cu siguranță va fi una palpitantă.

Cum a fost sfârșitul expansion-ului Battle for Azeroth?

Battle for Azeroth nu a prins bine la public. Chiar deloc. Dar cu toate acestea, fiecare update a adus ceva îmbunătățiri majore pentru joc și ar fi păcat să nu-i recunoaștem meritele. Patch-ul 8.2 de exemplu, denumit și Battle of Azshara a transformat Heart of Azeroth într-o piesă de echipament ce poate fi customizată cu diferite esențe ce se pot găsi în mai multe locuri.

Patch-ul 8.3 se numește Visions of N’Zoth și preia multe lucruri bune de la Battle of Azshara. Pe lângă acestea, are un nou raid, un mod care se numește Horrific Visions și asalturi asupra unui malefic Old God în două zone noi. Dar toate aceste lucruri nu au însemnat prea mult pentru cei cărora nu le-a plăcut Battle for Azeroth, cu toate că măcelul ultimului Old God era un prospect interesant.

Articole recomandate:
Warcraft 3 Reforged a obținut cel mai mic scor din istoria jocurilor înregistrate vreodată pe site-ul Metacritic, iar verdictul jucătorilor este clar: NU MERITĂ INVESTIȚIA!

Cel mai palpitant lucru în legătură cu Shadowlands nici măcar nu are legătură cu noul expansion!

Înainte de lansarea noului expansion, Shadowlands, Blizzard va scădea caracterele de la nivelul 120 la 50 și multora le place acest lucru mai ales pentru faptul că durează foarte mult timp până să atingi o asemenea performanță, iar pe drum sunt și multe nivele de umplutură care nu îți oferă satisfacții materiale. Astfel, toate caracterele de nivel maxim vor fi reduse la nivelul 50 și vor putea să ajungă la 60, limita de sus a expansionului, după ce vor finaliza întreaga campanie principală a acestuia.

Pe de altă parte, jucătorii noi vor începe așa cum este și normal, de la nivelul 1, dar dintr-o zonă complet nouă numită Exile’s Reach, mult mai palpitantă și atrăgătoare decât cea din prezent. Aceștia, când vor termina Exile Reach, vor ajunge la nivelul 10 și apoi vor putea alege să joace un nivel din expansion la al cărui final vor atinge nivelul 50.

Ca idee, scăderea nivelului unui caracter ne place cum sună. Dar bănuim că vom avea și de tot felul de bug-uri, cel puțin în primele săptămâni, din cauza cărora unii boss monsters vor deveni prea puternici pentru a fi învinși și alții ridicol de slabi.

Din ce știm până acum, Shadowlands va fi un expansion extraordinar!

Probabil că ai observat și tu un pattern în cazul expansion-urilor de la WoW. După unul bun, vine altul mai puțin bun, apoi iar unul bun și tot așa. De aceea, dacă ne luăm după Battle for Azeroth, Shadowlands are toate șansele de a fi un expansion strălucit.

De asemenea, pentru multe din rasele disponibile în joc, Blizzard oferă în acest expansion nenumărate posibilități de optimizare și diferite abilități de care la un moment dat caractere au fost deprivate. Mai mult, la sfârșitul campaniei principale, jucătorii vor trebui să aleagă din patru Convenții cărora pot să li se alăture și unde vor câștiga bonusuri folositoare în luptă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here