Producătorul jocului Ori and the Will of the Wisps ne oferă informații valoroase despre diferențiele dintre consolele PlayStation 5 și Xbox Series X

Thomas Mahler, directorul care a creat capodopera Ori and the Will of the Wisps, a împărtășit public impresii personale cu privire la cele mai importante diferențe dintre noile console PlayStation 5 și Xbox Series X din perspectiva unui dezvoltator de jocuri. Iar ca întreaga comparație să fie cât mai simplu de înțeles, concluzia se poate rezuma la alegerea dintre o rezoluție mai bună și viteze de încărcare mai rapide.

Până acum, am aflat suficiente lucruri despre PlayStation 5 și Xbox Series X ca să putem spune care este diferența între ele, vorbind în cunoștință de cauză, mai ales în ceea ce privește arhitectura componentelor lor. Ceea ce nu știm încă pentru că nu am avut ocazia să le testăm este cât de mult vor influența aceste diferențe experiența de joc. Dar putem avea încredere în spusele lui Mahler, developer cu multă experiență, iar dacă el afirmă că memoria SSD ultra rapidă de la Sony ne va încânta cu timpi de încărcare mai scurți, în timp ce Xbox Series X va avea o putere brută considerabil mai mare, înseamnă că așa va fi!

Ce spune Mahler despre PlayStation 5 și Xbox Series X?

După judecata lui Mahler, dacă viteza medie de încărcare a memoriilor SSD din următoarea generație va fi de 10 secunde, ne putem aștepta de la PlayStation 5 să se încarce în 5 secunde. Dar cât de mult vor conta cele 5 secunde mai puțin de așteptat atunci când gamerii vor trebui să ia o decizie între PlayStation 5 și Xbox Series X, rămîne de văzut. Ca opinie personală, Mahler susține că pentru el cele 5 secunde nu au atât de mare importanță, mai ales dacă vine vorba ca în schimbul lor să renunțe la o rată mai bună de refresh și la o rezoluție mai mare. Și dacă ne gândim la rece, probabil că asta a fost și părerea celor de la Microsoft care au preferat să investească mai mult în putere decât în viteză.

Pe de altă parte, nu avem de unde să știm dacă cei de la Moon Studios dețin niște prototipuri ale consolelor PlayStation 5 și Xbox Series X și atunci presupunem că afirmațiile lui Mahler se trag mai mult din teorie și experiența de developer acumulată până în acest moment, decât din practică. Ca strategie de marketing, Mahler crede că cei de la Sony împreună cu partenerii lor, vor promova noua consolă axându-se tocmai pe acești timpi de încărcare ridicol de mici. Dar chiar dacă jocurile special create pentru PlayStation 5 se vor încărca mai repede ca fulgerul, după Mahler, sunt șanse mici ca și studiourile independente să-și adapteze jocurile în așa fel încât posesorii de PlayStation 5 să scoată ce-i mai bun din arhitectura consolelor lor.

Articole recomandate:
A fost lansat site-ul oficial de la PlayStation 5! Cei interesați se pot înregistra pentru a fi la curent cu cele mai noi știri legate de consola preferată!

Care va fi consola viitorului în viziunea lui Mahler?

Noi nu ne grăbim încă să ne dăm cu părerea, dar trebuie să recunoaștem că teoria lui Mahler este perfect logică! Renumitul developer spune că cei mai mulți gameri iubitori de jocuri create de studiouri independente își vor cumpăra consolele în funcție de preferința pentru viteză sau putere, pentru că, din păcate, nu le vor putea avea pe amândouă.

Rămâne însă de văzut cum vor evolua lucrurile și dacă tot ce a spus Mahler până acum este bazat pe statistici, sau o experiență reală în urma utilizării ambelor console. Iar ca să testăm ambele dispozitive, din fericire, vom avea o librărie cuprinzătoare de jocuri create de companii independente pe care abia așteptăm să le încercăm și de titlurile speciale lansate pentru fiecare consolă în parte. Iar ca să-ți deschidem apetitul, iată o parte din acestea:

Jocuri pentru PlayStation 5

  • ● Assassin’s Creed Vallaha
  • ● Astro’s Playroom
  • ● Battlefield 6
  • ● Bugsnax
  • ● Chorus
  • ● Control
  • ● Cris Tales
  • ● Cygni: All Guns Blazing
  • ● Death Loop
  • ● Demon’s Souls
  • ● Destiny 2
  • ● Destruction Allstars
  • ● Dirt 5
  • ● Dying Light 2
  • ● Fornite
  • ● Ghostwire Tokyo
  • ● Godfall
  • ● Gods and Monsters
  • ● Gothic Remake
  • ● GTA 5
  • ● Horison 2 Forbidden West
  • ● Observer (System Redux)
  • ● Oddworld Soulstorm
  • ● Rainbow Six Siege
  • ● Resident Evil VIII: Village
  • ● Returnal
  • ● Stray
  • ● The Lord of the Rings: Gollum
  • ● The Sims 5
  • ● Vampire: The Masquerade – Bloodlines 2
  • ● Warframe
  • Jocuri pentru Xbox Series X
  • ● Assassin’s Creed Vallaha
  • ● Battlefield 6
  • ● Bright Memory Infinite
  • ● Call of the Sea
  • ● Chorus
  • ● Cyberpunk 2077
  • ● Cygni: All Guns Blazing
  • ● Demon Turf
  • ● Destiny 2
  • ● Dirt 5
  • ● Dying Light 2
  • ● Fornite
  • ● Gears 5
  • ● Gothic Remake
  • ● GTA 5
  • ● Halo Infinite
  • ● Metal Hellsinger
  • ● Observer (System Redux)
  • ● Outrideres
  • ● Rainbow Six Siege
  • ● Resident Evil: Village
  • ● Scarlet Nexus
  • ● Senua’s Saga: Hellblade 2
  • ● Scorn
  • ● Soulborn
  • ● The Ascent
  • ● The Lord of the Rings: Gollum
  • ● The Medium
  • ● The Sims 5
  • ● The Second Extinction
  • ● Vampire: The Masquerade – Bloodlines 2
  • ● Warframe
  • ● Yakuza: Like a Dragon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here