Industria jocurilor video va fi într-o continuă expansiune și în următorii cinci ani, respectând astfel trendul din ultimul deceniu.

Potrivit unui raport realizat de ReportLinker, un rol important în creșterea acestei industrii îl va avea și realitatea virtuală. Dezvoltările tehnologice au făcut jocurile VR mult mai atractive, iar companii de top precum BigScreen VR și AltSpace VR, care astăzi sunt doi dintre liderii acestei industrii, profită. Totodată, prețul dispozitivelor VR este în scădere.

Totodată, tehnologia Blockchain joacă un mare rol în dezvoltarea industriei de jocuri întrucât prin intermediul ei producătorii își pot monetiza rapid creațiile, iar jucătorii beneficiază și ei de multe avantaje.

Dar poate cel mai important rol îl are faptul că accesul la Internet este mult mai facil chiar și în zone defavorizate. Producătorii chinezi care produc smartphone-uri la preț accesibil au făcut ca dispozitivele să ajungă și la cei care nu au venituri solide. În plus, dezvoltările autorităților locale au dus Internetul chiar și în zonele defavorizate sau izolate. 

În acest moment se estimează astfel că peste 1 miliard de oameni fac live streaming în timp ce se joacă, în fiecare o lună. În plus, aproape un sfert din toți utilizatorii de pe Internet se uită măcar o dată pe lună la cineva care face streaming în timp ce se joacă. Twitch sau YouTube sunt extrem de urmărite, iar mulți streameri câștigă sume importante de bani în timp ce se joacă și beneficiază nu doar de donații, dar și de sponsorizări din partea companiilor importante din domeniu.

Iar industria de gaming s-a maturizat și organizat, astfel că în lume sunt zilnic numeroase competiții profesioniste de e-Sports. În ultimii ani, agențiile de pariuri sportive online precum aceasta au în ofertă zeci de evenimente din eSports, semn clar că interesul oamenilor pentru acest segment este unul uriaș.

Articole recomandate:
Dorești un nou gadget însă nu reușești să îl vinzi pe cel actual? Apelează la casa-amanet care cumpara electronice

Specialiștii se mai așteaptă ca în următorii ani consolele de jocuri multifuncționale să fie cât mai căutate. În acest moment, aceștia consideră că PlayStation 4 Pro este cea mai bună versiune disponibilă pe piață. Are compatibilitate 4K, HDR 10 și din PlayStation Store poți accesa cele mai bune titluri de pe piață.

În schimb, piața jocurilor din Asia, în special din China, aduce cele mai mari încasări industriei de gaming începând cu 2015 încoace. Practic, aici gaming-ul a devenit un fenomen social și aproape toată lumea se joacă. Iar chinezii au și rezultate foarte bune la competiții, astfel că, începând cu 2017, jumătate din primii 20 de jucători cu cele mai mari câștiguri au fost chinezi.

Companiile importante din domeniu și-au dat seama că o mare parte din venituri provin din Asia, motiv pentru care au investit masiv în portofoliul lor din regiune. Spre exemplu, Betsoft Gaming, dezvoltatorul unor jocuri de cazinou, a anunțat că va lansa o serie specială de jocuri special concepute pentru piața asiatică.

În plus, compania Razer a anunțat, anul trecut, că va investi nu mai puțin de 7.2 miliarde de dolari în industria de gaming profesionistă din Singapore. Din acești bani vor fi sprijinite echipele de eSports și companiile care produc jocuri în Singapore.

Din septembrie 2019, inclusiv Electronic Arts a început un proces de dezvoltare al unui serviciu de jocuri în cloud. Tot mai multe companii consideră că și acesta va fi un element cheie al industriei de gaming în anii ce vor urma. 

ReportLinker, compania care a realizat acest studiu, este unul dintre liderii de piață, având o experiență de ani buni în domeniul cercetării. Datele folosite sunt numai din surse oficiale, iar ReportLinker are o experiență bogată și în cercetări din agricultură, media, industrie grea și servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here