După mai multe zvonuri care mai de care mai convingătoare, Sony a anunțat în sfârșit că jocul Horizon: Zero Dawn, conceput inițial doar pentru PlayStation 4, va fi lansat luna aceasta și pe PC, iar noi abia așteptăm să vedem ce ne oferă.
Este o realizare importantă pentru Sony să lanseze pe PC un joc exclusiv creat pentru PlayStation și pentru care a investit atât de mult, din punct de vedere financiar. În ultimii ani, Microsoft s-a străduit să ofere utilizatorilor de PC mai toate jocurile lansate pentru consola Xbox One. Dar acum că și cei de la Sony adoptă aceeași strategie, aplicând-o pe unul din cele mai importante jocuri ale lor, asta spune multe despre direcția în care se îndreaptă pe viitor jocurile virtuale.
Dacă Sony va urma exemplul celor de la Xbox One și își va face jocurile disponibile și pe PC, unul câte unul, de acum încolo chiar nu va mai conta ce consolă preferi ca pasionat de jocuri.
Când se va lansa pe PC Horizon: Zero Dawn?
Horizon: Zero Dawn Complete Edition va fi disponibil pe Steam și Epic Games Store în doar câteva zile, începând cu data de 7 august 2020. Ediția completă include jocul de bază plus expansion-ul Frozen Wilds, precum și restul conținutului ce poate fi downloadat.
Horizon: Zero Dawn arată superb pe monitoarele ultra wide!
Încă o veste bună pentru utilizatorii de PC care preferă monitoarele ultra wide este faptul că jocul Horizon: Zero Dawn se vede absolut superb pe astfel de dispozitive. Mai mult, cerințele minime pentru rularea titlului nu sunt foarte restrictive pentru PC-urile din ziua de azi. Astfel, ca să te avânți în lumea jocului Horizon: Zero Dawn ai nevoie de:
- ● Un sistem de operare Windows 10 64-bit
- ● Un procesor Intel Core i5-2500K@3.3 GHz sau unul AMD FX 6300@3.5 GHz
- ● Memorie RAM de cel puțin 8 GB
- ● O placă grafică Nvidia GeForce GTX 780 (3GB) sau una AMD RAdeon R9 290 (4GB)
- ● DirectX versiunea 12
- ● Spațiu de stocare liber de minim 100 GB
- Iar dacă vrei să te bucuri de grafică și tot ceea ce mai are de oferit jocul, așa cum se cuvine, înlocuiește procesorul specificat mai sus cu unul Intel Core i7-4770K@3.5 GHz sau unul Ryzen 5 1500@3.5 GHz, mai adaugă 8 GB de memorie RAM și schimbă placa grafică cu una Nvidia GeForce GTX 1060 (6GB) sau una AMD Radeon RX 580 (8GB).
- Pentru un joc care se vede atât de frumos pe PlayStation 4 sau PlayStation 4 Pro, nu putem să nu ne mirăm ce cerințe de bun simț are pentru versiunea de PC. Iar cine a fost atent la ceea ce am enumerat mai sus, a observat cu siguranță că lista este foarte asemănătoare cu ceea ce ai nevoie pentru Death Stranding, un alt joc lansat inițial doar pentru consolele PlayStation.
- Câteva cuvinte despre povestea jocului Horizon: Zero Dawn
- Dacă nu te-ai jucat încă Horizon: Zero Dawn pe PlayStation, vei avea parte de o mulțime de surprize când în sfârșit îl vei încerca luna aceasta pe PC. Acțiunea titlului se bazează pe povestea protagonistei Aloy care se luptă cu un fel de dinozauri roboți într-un univers post apocaliptic foarte detaliat realizat.
- După cucerirea planetei de către aceste creaturi mecanice, oamenii s-au asociat în triburi și își duc cu greu existența de pe o zi pe alta. Iar Aloy, un vânător care până acum cu greu s-a integrat în societate, ajunge rapid în centrul atenției prin strategiile sale de a pune punct agresivității roboților.
- În lupta sa pentru supraviețuire și salvarea planetei, Aloy este într-o continuă mișcare, escaladând obstacole înalte, sărind de colo-colo și prădându-și inamicii cu arcul pentru a-i anihila rând pe rând. Povestea este destul de palpitantă, iar adrenalina crește la maxim când știi că trebuie să fugi pentru că pe urmele tale se află un T-Rex mecanic cu ochii în flăcări. Nu toate săgețile au același efect, unele putând omorî un singur dinozaur, iar altele mai mulți inamici deodată, făcând astfel din joc un puzzle complicat, foarte provocator, pe care merită să-l joci indiferent dacă i-ai dat deja de capăt pe consolă sau nu.