CEO-ul companiei Nvidia declară că cererea pentru modelul RTX 3000 va depăși oferta companiei până la sfârșitul anului

0

Prea mulți jucători, prea puține plăci video.

Nu spera ca RTX 3080 –sau noul RTX 3070- să poată fi cumpărate prea curând. Într-o conferință susținută pe 5 octombrie, CEO-ul companiei Nvidia, Jensen Huang, a declarat analiștilor și jurnaliștilor că cererea pentru aceste modele va depăși limita stocului disponibil pe parcursul anului.

Acum o săptămână, Nvidia a amânat lansarea modelului RTX 3070 cu încă două săptămâni, până pe 29 octombrie, pentru a crește cât mai mult stocul produselor. Cu toate acestea, se pare că efortul nu va fi îndeajuns pentru a compensa cererea mare pentru cel mai accesibil model de placă video RTX. Jensen pare să fie de acceași părere: ”Luați în calcul faptul că ne apropiem de o problemă majoră, iar aceasta este perioada sărbătorilor” a susținut acesta în timpul conferinței, după cum declară  publicația Tom s Hardware. ”Chiar dacă înainte de perioada vacanțelor ne descurcam foarte bine, noua tehnologie Ampere a reușit să crească numărul jucătorilor  interesați de noua placă video. Luând în considerare faptul că toate acestea sunt urmate de perioada sărbătorilor, vom avea un final de sezon extrem de aglomerat. 

Huang susține că nu este vorba despre o problemă de producție a companiei Nvidia, ci mai mult despre o problemă a cererii mari, însemnând că aceasta a fost pur și simplu peste așteptări. ”Și ne așteptam la un număr impresionant”, a susținut acesta.

Într-un an în care virusul COVID a afectat în mod semnificativ producția și transportul, este dificil să nu fii sceptic în privința afirmațiilor conform cărora liniile de producție ale companiei Nvidia funcționează la capacitate maximă. De asemenea, boții și redistribuirea produselor cu siguranță nu facilitează situația.

Articole recomandate:
World of Warcraft: Shadowlands amânat până la sfârțitul anului

 Să sperăm că pănă la lansarea modelului RTX 3070, schimbările produse în privința magazinelor și a comenzilor vor oferi o șansă reală oamenilor care vor să își achiziționeze placa video.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here