Crăciunul este unul dintre simbolurile cele mai importante ale creștinătății și, cel mai probabil, sărbătoarea preferată a românilor, având în vedere tradițiile cu care acesta este asociat. Îți prezentăm în continuare câteva preparate specifice pentru masa cu rudele și prietenii, din ingrediente sănătoase, selectate de o companie 100% autohtonă din industria cărnii.
Este vorba despre Vascar, unul dintre principalii producători de mezeluri, specialități din carne, conserve, semipreparate și carne fresh din țara noastră, cu o istorie de 37 de ani. „Ne propunem să oferim preparate pe cât de gustoase, pe atât de sănătoase. De aceea, selectăm cu mare atenție carnea, ne asigurăm că e de cea mai bună calitate, apoi o pregătim cu condimente naturale, pentru o experiență delicioasă, de neuitat”, spune Directorul General, Vlad Ciuburciu. „De-a lungul timpului, ne-am adaptat mereu realităților pieței și nevoilor în permanentă schimbare ale clienților noștri, însă un lucru a rămas la fel: dorința de a oferi calitate la nivel de excelență în industria în care activăm”, mai spune Ciuburciu (Vascar).

Produsele Vascar se găsesc sub brandurile Moldova în Bucate și Vascar, în rețelele de hypermarketuri Kaufland, Carrefour, Auchan și Cora din toată țara.
- Cârnăciori de casă, fără E-uri, aditivi și conservanți, cu ingrediente naturale, pregătiți după o rețetă special creată de către carismaticul chef Horia Vîrlan, unul dintre pionerii emisiunilor de tip cooking show din România (caserolă de 600 de grame);
- Varză cu ciolan din belșug, rețetă tradițională moldovenească, fără aditivi, coloranți și conservanți (conservă de 300 de grame);
- Sărmăluțe cu carne de porc și vită din belșug, rețetă tradițională moldovenească, fără aditivi, coloranți și conservanți (conservă de 430 de grame);
- Cârnăciori cu fasole din belșug, rețetă tradițională moldovenească, 20% cârnați (conservă de 830 de grame);
- Cârnați țărănești de porc cu busuioc, produs fiert și afumat cu rumeguș din lemn de fag (ambalaj de 400 de grame vid sau 1.500 de grame vrac);
- Mușchi file crud uscat, aromat, cu gust specific românesc, fabricat fără injectare sau malaxare (ambalaj de 250-300 de grame vid sau 800-850 de grame flow-pack);
- Caltaboși și tobă de casă, produse care aduc aminte de mesele în familie și de preparatele gătite de bunici, după rețete tradiționale;
- Pastramă din pulpă de porc, cu termen de valabilitate de 15 zile, suficient pentru a „acoperi” atât Crăciunul, cât și Revelionul;
- Ghiveciul de legume din belșug, un preparat inclus pe listă drept alternativă pentru cei care nu consumă produse din carne (se savurează cel mai bine alături de o salată verde).
Prin urmare, pe care dintre aceste preparate alegi să le așezi pe masa de Crăciun, pentru cei dragi? Pofta bună!