Părintele este singurul responsabil de existența copilului până la vârsta de 18 ani. În afară de bunăstarea psihică și fizică, copilul are nevoie și de educație. În educația copilului, familia și școala joacă un rol important.
Părinții au fost și vor rămâne întotdeauna cei care pun piatra de temelie în educația copilului. Ei au atât dreptul, cât și datoria de a se ocupă de educație în primii ani de viață, până în momentul în care cel mic merge la grădiniță și ulterior, la școală și liceu. Asta nu înseamnă că după această etapă părintele nu își mai asumă rolul de educator. Din contră, el va colabora strâns cu profesorii sau învățătorii după caz pentru a solidifica bagajul de cunoștințe al celui mic.
Tu, de la naștere, până când termină liceul, ai obligația de a te implica în educația copilului tău și, acolo unde este posibil, de a alege programul de invatare cel mai potrivit pentru copilul tau. Prin program ne referim în special la programul extracurricular, deoarece programul școlar este puțin mai dificil de ales. În general, programa din învățământ este aceeași și doar dacă înscriem copilul la o școală particulară putem avea alte opțiuni de studiu. Dacă însă ducem copilul la o școală de stat, dacă nu ne mulțumim strict cu ceea ce ni se oferă de către unitatea de învățământ, atunci trebuie să alegem și alte forme de educație și învățare după orele de curs. Putem să le alegem cursuri de limbi străine, informatică, robotică sau orice altceva ce este atractiv și le poate fi util mai târziu în viață. Desigur, tinerii de astăzi acumulează adesea mult mai multe informații decât părinții lor ca urmare a influenței mass-media și a internetului, fără că sistemul lor de valori și abilitățile de judecată critică să fie suficient de dezvoltate pentru a le permite să înțeleagă. Tinerii sunt, de asemenea, expuși unei puternice culturi de masă, care adesea duce la o standardizare a anumitor valor. Totuși, nu trebuie să ne lăsăm “seduși” de faptul că internetul poate fi o “dădacă perfectă” pentru cei mici. Sunt situații când acesta este util, conținând multe sfaturi și tutoriale interesante, dar când poate fi și extrem de nociv. Și chiar dacă ultimii doi ani i-au supus pe cei mici la un bombardament constant de ore petrecute online din cauza pandemiei, asta nu înseamnă că este un lucru bun. Din contra, nivelul de educație și învățare a scăzut și lucrurile acestea se vor vedea peste ani, când societatea se va confruntă cu lipsa specialiștilor și o alienare intelectuală. De aceea, noi, că părinți, avem obligația de a-i face pe cei mici să separe informația, să înțeleagă ce este bine și ce nu, și să le alegem, pe cât posibil, procesul de învățare ce nu se bazează exclusiv pe lumea online.
Acest lucru se poate face în strânsă colaborare cu școala și cu instituțiile educative particulare. Cu cât părinții împărtășesc aceleași valori ca și instituțiile, cu atât va fi mai ușor să contribuie la succesul copiilor lor.
În ziua de azi școală, cum spuneam, se confruntă cu multe provocări și învățarea este atipică. Este greu de înțeles, deoarece timp de secole, părinții, comunitatea și biserica au fost responsabili pentru educația copiilor. Statul a început să-și asume responsabilități și a introdus învățământul obligatoriu. Acest lucru s-a răspândit în special după al Doilea Război Mondial și a avut ca rezultat o distribuție destul de clară a rolurilor: școlile erau responsabile de educație în timp ce părinții erau mai responsabili de socializare, educația morală și timpul liber al copiilor. Astfel, separarea dintre educația dată de familie și școala a devenit mai accentuată. Abia recent s-a recunoscut că părinții ar trebui priviți ca parteneri ai profesorilor.
Ce trebuie să se facă prin procesul de învățare în România? În primul rând trebuie să se transmită valorile comune de respect pentru drepturile omului, cetățenie democratică, solidaritate, toleranță și respectul reciproc între indivizi. De asemenea, trebuie să îi ajute pe tineri să conștientizeze responsabilitățile și îndatoririle lor ca cetățeni, respectând în același timp drepturile celorlalți. Învățarea trebuie să ofere tinerilor cunoștințele, abilitățile, know-how-ul și atitudinile de care vor avea nevoie pentru a face față provocărilor majore ale societății europene și mondiale. Trebuie să pregătească tinerii pentru învățământul superior și educație pe tot parcursul vieții, mobilitate, munca și viața de zi cu zi. Și să nu uităm că învățarea și educația trebuie să-i facă pe tineri conștienți de moștenirea lor culturală comună și de responsabilitățile lor. Școala nu poate reuși în această sarcină enormă fără parteneriatul cu părinții. Acest lucru necesită și sprijinul comunității și al autorităților publice.
Cooperarea dintre familie și școală se confruntă încă cu multe dificultăți, dintre care una, și nu în ultimul rând, este că acest parteneriat necesită ca atât părinții, cât și profesorii să investească mai mult și să-i dedice timp pe care nici unul, nici celălalt nu îl au. De fapt, este o prioritate, dar ar trebui depus un mare efort de conștientizare în această direcție.
Modul în care părinții participă la viața școlară a copiilor lor se schimbă și el în timp. Cu cât subiectul devine mai complex, cu atât sunt mai puțin capabili să ajute la pregătirea lecțiilor și a temelor. Programa școlară se schimbă acum cu o viteză atât de mare, încât chiar și cei mai erudiți părinți se simt adesea complet copleșiți. Participarea lor este exprimată apoi într-un mod diferit – prin alegerea școlii potrivite, prin plata unor lecții private sau prin cursuri extracurriculare.
Comunicarea este în centrul parteneriatului și aici școlile, precum și părinții, trebuie încă să depună mult efort și să dea dovadă de imaginație.
