Ochii trebuie sa fie mereu protejati, mai ales daca petrec mai mult de 2 ore pe zi in fata calculatorului. Lumina albastra se poate dovedii destul de periculoasa pentru sanatatea ochilor.

Sănătatea oculară este unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem în vedere în mod permanent. Cu toate acestea, puţini dintre noi sunt conştienţi de pericolul la care îşi expun ochii odată cu orele prelungite petrecute în faţa device-urile digitale, recunoscute pentru faptul că emit o cantitate considerabilă de lumină albastră ce poate afecta ochiul uman pe termen lung, în special în lipsa unor ochelari care să funcţioneze ca un filtru de protecţie între ochi şi calculator, laptop, tabletă sau telefon.

 

Nu lăsa lumina albastră să îţi afecteze vederea

După cum bine ştim deja cu toţii, lumina albastră este o lumină artificială emisă îndeosebi de ecranele dispozitivelor digitale, care se remarcă prin faptul că are cele mai mici lungimi de undă şi cea mai mare energie, fiind foarte variată în intensitate. Expunerea îndelungată la această lumină albastră, respectiv la dispozitivele electronice, poate produce consecinţe negative asupra vederii noastre în timp, cum ar fi inflamarea dureroasă a conjunctivei şi a corneei, deteriorarea celulelor sensibile din retină etc. Din acest motiv, este extrem de important să ne protejăm vederea în faţa tuturor acestor efecte dăunătoare şi să purtăm o pereche de ochelari de protectie pentru calculator, ai căror lentile sunt special concepute astfel încât să blocheze într-un procent semnificativ lumina artificială emisă de monitoare.

 

Descoperă varietatea de ochelari cu protecţie de la Gunnar

Dacă eşti în căutarea unor ochelari de protecţie pentru orice tip de ecran, magazinul online Gunnar Optikseste locul perfect pentru tine. Aici ai acces la o gamă diversificată de modele de ochelari, cu lentile patentate Amber, Natural, Clear sau Amber Max, realizate din materiale de cea mai bună calitate şi cu o capacitate impresionantă de filtrare a luminii albastre, ceea ce înseamnă că este aproape imposibil să nu găseşti perechea potrivită, în funcţie de nevoile sau preferinţele tale. Mai mult, acum ai posibilitatea de a comanda şi ochelari de protecţie RX cu dioptrii personalizate, în baza unei prescripţii medicale din partea medicului oftalmolog, care se vor realiza special pentru tine în SUA.

Articole recomandate:
Deschideți o pizzerie, un fast food sau o cofetărie? Iată ce echipamente HoReCa vă trebuie!

 

Indiferent de modelul ales, beneficiile pe care le oferă purtarea unei perechi de ochelari de protecţie pentru calculator, laptop sau smartphone marca Gunnar sunt incontestabile. Printre acestea se numără protejarea şi îmbunătăţirea vederii, sporirea contrastului şi a clarităţii vizuale, blocarea luminii albastre, relaxarea muşchiului ocular şi minimizarea şanselor apariţiei oboselii oculare şi a simptomelor asociate acesteia.

Bucură-te de avantajele de a fi client Gunnar Optiks

Din moment ce alegi magazinul online Gunnar, dincolo de portofoliul bogat de produse, beneficiezi automat de posibilitatea de a comanda online, modalităţi de plată variate, livrare rapidă şi transport gratuit pentru comenzile în valoare de peste 259 RON. Ai grijă de sănătatea ochilor tăi alături de Gunnar Optiks – lider mondial al producătorilor de ochelari cu protecţie pentru calculator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here