Dacă ai început demersurile pentru obținerea permisului auto, atunci pregătirea dosarului e o prioritate pentru tine. Examinările medicale sunt obligatorii pentru evaluarea capacității fizice și psihice de a conduce, așa că va trebui să obții și fișa medicală permis auto în București în care să fii declarat apt pentru această activitate.
Deși pentru mulți pregătirea documentelor necesare poate părea o corvoadă, în realitate situația s-a schimbat, etapele de parcurs fiind mai simple decât în anii precedenți. Acum, pentru a obține fișa auto, va trebui să îți rezervi cel mult o oră din programul tău. Vizitele medicale nu îți vor mai crea stări tensionate, toate investigațiile fiind făcute în cadrul aceleiași clinici. Drumurile repetate între diferite instituții sanitare au luat sfârșit, iar agenda ta nu va mai suferi modificări inopinate din cauza întârzierilor și aglomerației.
Programează-te și pregătește actele solicitate
Printr-o simplă programare telefonică sau online, la clinica autorizată să emită fisa medicala permis auto Bucuresti, vei avea un loc asigurat pe lista consultațiilor. Data și ora vor fi respectate garantat de către personalul clinicii, rămâne însă și la latitudinea ta să te prezinți conform programării.
În ziua stabilită, vino la recepția unității medicale cu actele solicitate, pentru a fi verificate și înscrise în fișa auto. Programarea te va salva de timpii morți generați de așteptare, beneficiind de prioritate în fața celor care se prezintă ghidându-se după șansă. Pentru a evita situațiile neplăcute, asigură-te că ai adus cu tine toate actele necesare, precum:
- Buletinul sau Cartea de identitate;
- Fișa de școlarizare, dacă este cazul;
- Adeverința de la medicul de familie în care să se menționeze dacă figurezi cu boli cronice;
- Scrisoarea medicală eliberată de medicul diabetolog, în cazul în care suferi de diabet de tip I, în care să fie trecute diagnosticul, tratamentul și recomandarea de a fi apt pentru a conduce;
- Ochelarii de vedere, dacă este cazul. Vei avea nevoie de aceștia la consultul oftalmologic.
Toate consultațiile vor fi efectuate în maximum 60 de minute
Odată cu verificarea actelor se va completa și fișa medicală permis auto în București cu datele necesare, după care vei începe vizitele medicale. Conform legislației în vigoare, trebuie să obții aviz favorabil din partea următoarelor 6 specialități medicale:
- Oftalmologie;
- ORL;
- Ortopedie;
- Medicină internă;
- Neurologie;
- Psihiatrie.
Mai există o evaluare de care vei avea nevoie, dacă faci parte din grupa a II-a de conducători auto ai autovehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E, și anume, consultația pneumologică. Această investigație a fost declarată obligatorie pentru depistarea sindromului de apnee în somn.
Dacă ești cursant în cadrul unei școli de șoferi, vei avea nevoie și de avizul psihologic, care va fi emis în cadrul aceleiași clinici. Practic, toate investigațiile vor fi efectuate în aceeași locație, cabinetele de specialitate fiind alăturate.
Ești apt pentru a conduce?
Fișa medicală permis auto în București este actul care îți va da oficial semafor verde spre cursa obținerii permisului de șofer. Fără rezultatele valide înscrise pe aceasta, nu vei putea continua pe acest drum. Dacă rezultatele investigațiilor te vor declara apt pentru a conduce, obținerea fișei auto a fost rezolvată! Chiar dacă va fi eliberată în București, aceasta are o valabilitate de 1 an de la data înregistrării și poate fi utilizată pe întreg teritoriul țării.
Adaugă fișa medicală permis auto București în dosarul de viitor șofer și pregătește-te conștiincios pentru examenul auto.