Cele mai populare aplicații pentru Android și iOS în 2019

Să analizăm care sunt cele mai populare aplicații în prima jumătate a anului 2019. Numărul utilizatorilor de smartphone-uri și tablete crește de la an la an, la fel și popularitate anumitor aplicații, despre care vom vorbi în cele ce urmează.

Acestea sunt cele mai des descărcate și folosite aplicații pe telefoanele mobile în acest an:

WhatsApp – Este un mijloc simplu de comunicare care permite trimiterea mesajelor text și vocale, precum și efectuarea convorbirilor audio și video prin intermediul internetului, fără nici un fel de cost. Practic, oricine are o conexiune activă la internet, din orice colț al planetei, poate comunica gratis cu un alt utilizator.

Facebook – Este încă cea mai populară rețea de socializare din lume, deosebindu-se de concurență în special prin complexitatea de care dă dovadă, lucru care însă ar putea să devină principalul motiv pentru care utilizatorii devin tentați să caute alternative. 

Facebook Messenger – Această aplicație a fost lansată în 2011, însă a început să devină extrem de populară atunci când Facebook a decis să nu mai permită comunicarea directă prin intermediul aplicației de bază, separând practic chat-ul de restul funcționalităților.

Instagram – Această rețea de socializare începe să câștige din ce în ce mai mult teren, numărul utilizatorilor activi crescând cu 100 de milioane în fiecare an. Facebook a cumpărat Instagram in 2012, iar acest lucru nu face altceva decât să confirme inteligența celor care au învățat ceva din aventura celebrului hi5

Snapchat – Este o aplicație de comunicare foarte populară în SUA și se deosebește de celelalte prin faptul că imaginile, filmulețele și conversațiile sunt disponibile pentru celălalt vizitator pentru o scurtă perioadă de timp, după care dispar. Este o platformă de chat care oferă un plus de intimitate, dar și inovații din punct de vedere al video-urilor, care pot fi prelucrate și difuzate pe verticală.

Acestea sunt cele mai populare aplicații de editat imagini:

  1. Instagram – Aplicația a devenit celebră pentru filtrele deosebite care transformă rapid fotografiile banale în imagini atrăgătoare.
  2. Airbrush – Această aplicația se concentrează pe editarea și îmbunătățirea selfie-urilor, în special pe retușări, cum ar fi albirea dinților, mărirea ochilor etc.
  3. VSCO CAMERA – Deși este o aplicație premium, aceasta este extrem de populară datorită faptului că poate altera setările obiectivului, oferind anumite facilități inedite.
  4. PIXLR – Este o alternativă gratuită la camera clasică a smartphone-ului, care permite chiar realizarea imaginilor direct cu filtru, dar și diverse funcții de prelucrare.
  5. Adobe Lightroom – Photo Editor – Este o aplicație destul de complexă, care permite editarea imaginilor atât pentru începători, cât și pentru avansați.

Acestea sunt cele mai populare aplicații pentru muzică:

  1. Spotify – Este o aplicație apreciată în special pentru serviciul de streaming, dar și pentru că permite crearea diverselor playlist-uri, descărcarea pieselor și urmărirea artiștilor preferați.
  2. Soundcloud – Rețeaua de socializare a muzicienilor profesioniști și amatori, care permite descoperirea multor artiști, dar care și facilitează diverse colaborări.
  3. Google Play Music – Este o aplicație premium, care îți permite să adaugi până la 50.000 de piese și să le stochezi online, pentru ca apoi să le asculți de pe aproape orice dispozitiv. În plus, ai acces la 40 de milioane de piese fără să fii forțat să asculți reclame.

Alte aplicații populare în 2019:

  • Ideal weight – Este o aplicație simplă care îți calculează indicele de masă corporală și implicit greutatea ideală, ajutându-te totodată să-ți monitorizezi evoluția zi de zi.
  • Betano – Această aplicație inedită de pariuri pentru mobil le permite utilizatorilor să plaseze pariuri prin comandă vocală și să vizioneze peste 20.000 de evenimente sportive live video.
  • Avira Mobile Security – Este probabil cel mai popular antivirus și firewall din zona de mobile, în special pentru că înglobează o serie de măsuri de securitate importante, care funcționează chiar și fără ca utilizatorul să se priceapă în face setări specifice.

Articole recente

Cum să vezi parolele salvate în Chrome pentru Android

Dacă nu știai, atunci când folosești Chrome pentru Android, poți salva parolele introduse ca ulterior să le inserezi prin simpla apăsare a unui buton....

De acum vei putea raporta orice postare falsă sau dezinformatorie pe Instagram

Compania Facebook a anunțat că și-a extins programul de Third Party Fact-Checking pe Instagram asupra pozelor și videoclipurilor. În cadrul acestei modificări, utilizatorii platformei...

ZTE nubia Z20 un smartphone cu ecran pe spate foarte spectaculos

Nubia Z20 a fost lansat de catre compania ZTE iar acesta surprinde prin frumusetea lui, dar mai ales prin faptul ca se numara printre...

Apple Card serviciul despre care nu ai auzit si este foarte folositor

Apple a lansat un serviciu, Apple Card ce nu a fost lansat asa cum suntem obisnuiti, cu evenimente globale, totul a fost lansat, mai...

Cum să închizi sau restartezi Galaxy Note10/Note 10 Plus

Samsung și-a anunțat ultimele telefoane, Samsung Galaxy Note 10 și Note 10 Plus, în urmă cu câteva zile. Dacă intenționezi să îți cumperi oricare...

Comentarii recente

Alte articole

Leave A Reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

Fii la zi! Abonează-te la newsletter!