Merită să cumperi noul iPhone 11 Pro sau este momentul oportun să te orientezi spre un iPhone XS de anul trecut? În acest articol, vom afla răspunsul.

iPhone XS este o variantă revizuită a lui iPhone X, mai degrabă o reimaginare. Acesta a înlocuit procesorul A11 de 10nm cu un procesor A12 de 7nm și cei 3 GB RAM cu 4. Însă, este iPhone 11 Pro marea schimbare pe care am tot așteptat-o?

iPhone 11 Pro vs iPhone XS: Design

iPhone 11 Pro seamănă foarte mult cu smartphone-urile Apple din ultimii doi ani. Bretonul nu a dispărut, ramele la fel iar colțurile tot curbate. Aceste aspecte sunt atrăgătoare, dar și învechite, în comparație cu soluțiile alternative existente.

Bătălia decisivă din această rundă se axează asupra părții din spate a dispozitivelor. iPhone XS dispune de un set de camere duble destul de elegant, cu bliț între ambele lentile. La iPhone 11 Pro, treaba stă altfel, deoarece acesta a făcut pasul controversat și a trecut la trei camere, înconjurate de un pătrat.

Alegerea unuia dintre aceste două telefoane pe baza aspectului, e una subiectivă. Unele persoane apreciază noul design iar altele nu ar fi dorit ca Apple să facă această mișcare.

iPhone 11 Pro vs iPhone XS: Cameră foto

Cea mai evidentă caracteristică nouă la iPhone 11 Pro este camera. De această dată, compania a implementat trei senzori cu funcții diferite care lucrează împreună pentru a creea o experiență plăcută utilizatorului. Așadar, care sunt acestea? Ei bine, prima e o cameră ultra-wide de 12 megapixeli, de 120 de grade, care permite realizarea unor fotografii cu un aspect foarte larg, a doua e o cameră wide standard de 12 megapixeli și a treia un teleobiectiv pentru a surprinde imagini la distanțe foarte mari.

În schimb, iPhone XS are doar doi senzori de 12 megapixeli, unul fiind un teleobiectiv și celălalt fiind principalul senzor pentru poze standard.

iPhone 11 Pro vs iPhone XS: Performanță

iPhone XS funcționează prin intermediul procesorului A12 Bionic, care ar trebui funcționeze foarte bine câțiva ani, deoarece este greu să găsești ceva ce împinge cipul spre limite.

Dar Apple susține că cipul A13 Bionic găsit pe iPhone 11 Pro este o îmbunătățire, fiind cel mai rapid procesor găsit vreodată pe un smartphone Apple. În mod incredibil, brandul susține că noul cip este de 6 ori mai rapid decât predecesorul său, aspect pe care-l așteptăm să-l vedem în aplicare. În plus, durata de viață a bateriei este mai mare.

iPhone 11 Pro vs iPhone XS: Preț

Prețul de lansare al iPhone 11 Pro este de 999 USD. Poți să-l precomanzi începând de vineri, 13 septembrie, la ora 5:00 PDT. Iar expedierea va începe de pe 20 septembrie.

Prețul de lansare al iPhone XS a fost, de asemenea, 999 de dolari americani, dar acum este foarte probabil ca acesta să scadă după ce a apărut noua generație. De exemplu, iPhone X a scăzut cu 100 de dolari americani după lansare.

iPhone 11 Pro vs iPhone XS: Verdict

iPhone 11 Pro pare să fie o versiune îmbunătățită și puțin mai revoluționară față de ultimul model. Printre aletele, iPhone XS rămâne un telefon formidabil, iar dacă prețul său scade, poate fi o variantă avantajoasă pentru multe persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here