Cu toate că Huawei P30 Pro este la momentul actual terminalul cu cea mai performantă cameră foto montată pe un dispozitiv mobil și se bucură de o apreciere sinceră din partea iubitorilor de tehnologie, nu se vorbește atât de mult pe cât ne-am aștepta despre noul Huawei P40. Dar acest lucru ne face să credem că producătorii sunt maeștrii în tăinuirea secretelor și ași la a ne pune pe jar. Avem însă câteva vești neoficiale pe care le-am prins din zbor și care chiar dacă nu reflectă întru totul realitatea, cel puțin ne ajută să ne îmbogățim imaginația.

Patru camere într-un dreptunghi al cărui impact depinde de gusturi

Dacă fotografiile care circulă pe internet sunt adevărate, se pare că Huawei P40 va avea un set de camere foto integrate într-un dreptunghi protuberant în partea din spate. Iar acest lucru nu bucură chiar pe toată lumea deoarece cu cât numărul de denivelări ale carcasei crește, cu atât șansele ca ea să se zgârie mai repede sporesc.

Camera din față cu două lentile pe de altă parte, arată ca o pastilă decupată în ecranul care acoperă aproape în întregime carcasa telefonului. Nu ne dăm cu părerea legat de numărul de pixeli al tuturor lentilelor acestui telefon, dar convingându-ne de cât de capabil este Huawei P30 Pro, suntem convinși că următoarea generație nu se poate situa decât undeva deasupra.

Sistemul de operare Android pe de altă parte, este aproape o certitudine. Huawei P40 și Huawei P40 Pro vor ajunge în casele utilizatorilor cu sistemul Android 10 preinstalat, iar în locul software-ului Google, vor avea Huawei Mobile Services. Cum va fi viața post Google însă, rămâne de văzut.

Ce știm aproape sigur despre noul Huawei P40?

Este încă prea devreme să ne pronunțăm clar cu privire la multe din informațiile pe care le putem obține de pe internet legate de Huawei P40. Dar dacă este să ne luăm după site-ul 91mobiles.com care susține că își primește corespondența dintr-o sursă sigură, atunci putem să trecem deja în revistă fabuloasa gamă de culori în care terminalul va fi disponibil. Este vorba de cinci nuanțe cu denumiri care mai de care mai atrăgătoare:

Articole recomandate:
Pagina dedicată jocului The Last of Us 2 de pe site-ul Metacritic ne demonstrează că recenziile negative nu au nicio relevanță

Black – Cel puțin din fotografii negrul carcasei Huawei P40 pare să aibă un luciu mat și o profunzime aparte, care îi dă o anume eleganță. Nu pare a fi chiar negrul telefonului Huawei P30 Pro, dar nici că ne deranjează acest lucru;

Blush Gold – Auriul este singura culoare caldă din gama de cinci variante în care Huawei P40 se pare că va putea fi cumpărat. Este vorba de un auriu piersică, o culoare caldă numai bună pentru sezonul în care urmează să fie lansat;

Silver Frost – Producătorii telefoanelor Huawei se pricep nu doar la camere foto, ci și la denumirea culorilor, deoarece griul de gheață, cel puțin pentru noi, pare culoarea cu cel mai răsunător nume, în ciuda modestiei și cumințeniei aspectului său;

Deep Sea Blue – Albastrul Huawei a fost mai mult ca sigur creat de cineva care iubește din tot sufletul marea. Culoarea aceasta, de pe alte tărâmuri, pare să se fi născut fix din valurile oceanului și să se potrivească mai bine undeva pe plaja unei insule exotice, decât în aglomerația orașului;

Ice White – Și iată că descoperim o nuanță de alb extraterestră! Strălucirea de gheață a carcasei Ice White pare să fi cuprins tot luciul fulgilor de zăpadă, sau mai degrabă o reflexie a luminii ce străbate până în alte galaxii.

Cel puțin la capitolul culori, Huawei P40 promite a fi un telefon cu adevărat desăvârșit. Se observă cu ochiul liber grija producătorilor pentru detalii și dacă am avea un lucru de reproșat, acela ar fi lipsa unei informații oficiale cu care să putem compara fotografiile de pe internet. Dar din ce avem până acum, suntem convinși că așteptarea merită și de aceea stăm cuminți, dar cu sufletul la gură, mai ales pentru că suntem curioși să vedem cum ne vom descurca fără Google Play mânuind acest telefon de top.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here